Iluzia Răspunderii Guvernului

Toată mascarada legată de subiectul "Raspunderii Guvernului" este doar o manevră pentru înşelarea vigilenţei populaţiei pentru a da o notă de legitimitate măsurilor pe care altfel le-ar fi luat prin mult criticatele ordonanțe de urgentă prin care toate guvernele şi-au aservit legea după bunul lor plac și întotdeauna în detrimentul marii majorităţi a populaţiei.

Plecând de la declarația primului ministru Emil Boc citată mai jos:

„Fără a întrerupe dialogul social, vom trece la decizii. Din acest punct de vedere propun Guvernului și Coaliției ca modalitate prin care să punem în aplicare programul de reducere a cheltuielilor bugetare asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului”

v-aș propune să reflectăm puțin asupra acestui aspect considerând definițiile pentru "răspundere" respectiv pentru "a răspunde"

Dictionar: Dicționarul explicativ al limbii romane - DEX '98

RĂSPÚNDERE, răspunderi, s.f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde.

RĂSPÚNDE, răspúnd, vb. III. ........ Intranz. A da socoteală, a fi responsabil, a-și lua răspunderea pentru faptele sale sau ale altcuiva, a garanta pentru cineva. sau. Tranz. (Înv.) A achita, a plăti o sumă de bani. [Prez. ind. și: (reg.) răspunz] – Lat respondere.

deducem că aceasta "răspundere" pe care guvernul vrea să şi-o asume poate avea doua valențe: una morală și una materială.

În ceea ce privește garanția morală nu cred că merită să ne pierdem timpul să o discutăm (Iluzia politicienilor onești o voi trata curînd ca subiect independent).

Indiferent de ce aspect ar răspunderii discutăm pentru ca răspunderea să fie efectivă trebuie sa existe statuat următoarele

elemente: un obiect ar răspunderii (în cazul de faţă: viața şi bunăstarea a milioane de cetățeni români), o metrică sau niște indicatori prin care să se poată evalua rezultatul acțiunilor asumate, niște măsuri corective sau un preț ce va trebui plătit în cazul neîndeplinirii indicatorilor asumați și o autoritate competentă care să pună în aplicare măsurile corective sau punitive.

Din punct de vedere juridic acestea fac obiectul "Răspunderii juridice",care spicuind cîteva note de curs s-ar rezuma la:

"Răspunderea juridică este o expresie specifică a ideii de reponsabilitate socială în conformitate cu care, fiecare om trebuie să își asume și să suporte consecințele faptelor sale. Oamenii trăiesc în societate și pe parcursul istoriei își cîștiga diverse grade de libertate, dar acesta nu înseamnă în nici un caz liber arbitru, a acționa după bunul plac. Fiecare individ trebuie să accepte și să permită libertatea altuia." Aici aș mai adaugă: fiecare individ trebuie sa respecte dreptul la viață al altuia.

"Pe de altă parte, colectivitatea însăși nu poate rămîne indiferentă fată de comportamentele care încalcă regulile sociale. Răspunderea indivizilor fată de comportamentele lor poate avea forme diverse: politică, morală, religioasă, culturală, juridică. în cazul răspunderii juridice se pot remarca o serie de caracteristici care sînt conferite de specificul dreptului, al normelor și sancțiunii juridice, de faptul că ea implică, în diverse grade constrîngerea statală". Aici considerând separația puterilor în stat: guvernul ca exponent a "puterii executive" ar trebui sa fie sub sancțiunea "puterii judecătorești" adică a justiției.

"Răspunderea juridică poate fi definită ca un raport statornicit de lege, de norma juridică, între autorul încălcării normelor juridice și stat, reprezentat prin agenții autorității, care pot să fie instanțele de judecată, funcționarii de stat sau alți agenți ai puterii publice. Conținutul acestui raport este complex, fiind format în esență din dreptul statului ca reprezentant al societății de a aplica sancțiunile prevăzute de normele juridice persoanelor care încalcă prevederile legale și obligația acestor persoane de a se supune sancțiunii legale, în vederea restabilirii ordinii de drept." Prin urmare "răspunderea guvernului" pentru a putea fi efectivă ar trebui să se transforme în "răspunderea membrilor guvernului".

"Între răspunderea juridică și sancțiunea juridică se instituie relații complexe. Astfel, sancțiunea juridică apare ca o premisă a instituției răspunderii juridice, deoarece răspunderea juridică are ca temei încălcarea normelor juridice dotate prin excelență cu sancțiuni juridice. Apoi, sancțiunea juridică constituie așa cum am arătat, obiectul răspunderii juridice, ea aflîndu-se la capătul acesteia ca scop, ca finalitate, deși nu singura a răspunderii juridice. Din această perspectivă, răspunderea juridică apare ca un cadru juridic de realizare și întruchipare a sancțiunii juridice.

Sancţiunea juridică poate consta în restituirea unui lucru, anularea unui act, repararea unei pagube, cît şi într-o pedeapsă. Aceasta din urmă ca specie a sancţiunii juridice este caracterizată prin faptul că ea implică constrîngere, suferinţă chiar, exercitată de stat, în numele societăţii în mod nemijlocit asupra pesoanei şi a atributelor ei esenţiale.

Se pot distinge mai multe forme ale răspunderii juridice în funcţie de o serie de factori care trebuie consideraţi interdependenţi şi interferenţi ca de pildă, valorile sociale lezate, tipul de normă juridică a cărei dispoziţie a fost încălcată, gradul de pericol social al faptei ilicite, vinovăţia făptuitorului, etc.

Astfel, în domeniul fiecărei ramuri de drept s-au conturat forme specifice ca:

Răspunderea penală este definită ca “însuşi raportul juridic penal de constrîngere, născut ca urmare a săvîrşirii infracţiunii, între stat pe de o parte, şi infractor, pe de altă parte, raport complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului ca reprezentant al societăţii de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancţiunea prevăzută pentru infracţiunea săvîrşită şi de a-l constrînge să o execute, precum şi obligaţia infractorului de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate în vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii.”

Răspunderea civilă delictuală are drept conţinut obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită. S-a apreciat că natura juridică a acestei răspunderi este dată de faptul că ea atrage o sancţiune specifică dreptului civil aplicată pentru săvîrşirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, ea avînd un caracter reparator, fără a dicta, în acelaşi timp, o pedeapsă. Afirmînd caracterul de sancţiune fără de pedeapsă atras de răspunderea civilă se impune să arătăm că în contextul interferenţelor dintre diferitele sancţiuni juridice, nimic nu se opune ca această sancţiune civilă să se asocieze cu o pedeapsă. Astfel, este posibil ca fapta ilicită cauzatoare de prejudicii să fie în acelaşi timp, şi infracţiune fără ca asocierea celor două sancţiuni să ducă la pierderea individualităţii lor sau la modificarea naturii juridice a fiecăruia dintre sancţiunilea aplicabile.

Răspunderea civilă contractuală are faţă de răspunderea civilă delictuală, care este dreptul comun al răspunderii civile, un caracter special, derogator. Dacă în cazul răspunderii delictuale, obligaţia încălcată este o obligaţie legală, cu caractar general, care revine tuturor - obligaţia de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite, în caul răspunderii precontractuale, obligaţia concretă, stabilită printr-un contract preexistent, valabil, încheiat între cel păgubit şi cel care şi-a încălcat obligaţiile contractuale.

Răspunderea cotravenţională este atrasă în caul comiterii unei contravenţii care este derinită ca o faptă ce prezintă un pericol social mai redus decît intracţiunea, faptă care este prevăzută ca atare, de lege, sau alt act normativ şi care este săvîrşită cu vinovăţie.

Răspunderea disciplinară a fost definită ca “ o instituţie specifică dreptului muncii şi constă într-un ansamblu de norme legale privind sancţionarea faptelor de încalcare cu vinovăţie de către orice persoană încadrată, indiferent de funcţie sau de postul pe care îl ocupă, a obligaţiilor asumate prin contractul de muncă. Aceste fapte sînt numite abateri disciplinare şi atrag sancţiuni ca: mustrare, avertisment, reduceri de salariu, desfacerea contractului de muncă.

Legea care reglementează activitatea guvernului respectiv a ministerelor este "Legea privind Statutul funcționarilor publici" respectiv Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici Actualizată cu următoarele prevederi: OUG nr. 229/2008, OUG nr. 3/2009 ,OUG nr. 37/2009

Din extrasele de mai jos din această lege:

...

Capitolul VIII - Sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici

...

Art. 75

Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinara, contravenționala, civila sau penala, după caz.

...

Art. 77

(1) Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin si a normelor de conduita profesionala si civica prevazute de lege constituie abatere disciplinara și atrage răspunderea disciplinara a acestora.

(2) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:

a) intarzierea sistematica in efectuarea lucrarilor;

b) neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor;

c) absente nemotivate de la serviciu;

d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;

e) intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal;

f) nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter;

g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;

h) desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic;

i) refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu;

j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici;

k) alte fapte prevazute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției publice și funcționarilor publici.

(3) Sancțiunile disciplinare sunt:

a) mustrare scrisa;

b) diminuarea drepturilor salariale cu 5–20% pe o perioada de pana la 3 luni;

c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcția publica pe o perioada de la 1 la 3 ani;

d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcția publica pe o perioada de pana la un an;

e) destituirea din funcția publica.

...

Art. 82

(1) Sancțiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează:

a) în termen de 6 luni de la aplicare, sancțiunea disciplinara prevazuta la art. 77 alin. (3) lit. a);

b) în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, sancțiunile disciplinare prevazute la art. 77 alin. (3) lit. b)–d);

c) în termen de 7 ani de la aplicare, sancțiunea prevazuta la art. 77 alin. (3) lit. e).

(2) Radierea sancțiunilor disciplinare prevazute la alin. (1) lit. a) si b) se constata prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice.

Art. 83

(1) Răspunderea contravenționala a funcționarilor publici se angajează în cazul în care aceștia au săvîrșit o contravenție în timpul și în legătura cu sarcinile de serviciu.

(2) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii funcționarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul autoritatea sau instituția publica în care este numit funcționarul public sancționat.

Art. 84

Răspunderea civila a funcționarului public se angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;

b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărîri judecătorești definitive și irevocabile.

...

Art. 86

(1) Răspunderea funcționarului public pentru infracțiunile săvîrșite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care o ocupa se angajează potrivit legii penale.

(2) În cazul în care funcționarul public este trimis în judecata pentru săvîrșirea unei infracțiuni de natura celor prevazute la art. 54 lit. h), persoana care are competenta legala de numire în funcția publica va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publica pe care o deține.

(3) Dacă instanta judecătoreasca dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publica încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publica deținuta anterior și ii vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

(4) În situația în care nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii penale, iar fapta funcționarului public poate fi considerata abatere disciplinara, va fi sesizata comisia de disciplina competenta.

(5) De la momentul începerii urmăririi penale, în situația în care funcționarul public poate influenta cercetarea, persoana care are competenta numirii în funcția publica are obligația sa dispună mutarea temporara a funcționarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridica a autorității ori instituției publice.

vom constata că nu face referire în nici un fel la daune pe care aceștia le-ar produce oamenilor acestei ţări ci numai la daune aduse instituției din care fac parte sau încălcarea altor acte normative în vigoare. Prin urmare nu văd cum ar putea răspunde guvernul pentru acțiunile intreprinse împotriva intereselor poporului. Chiar dacă prin absurd ar răspunde, sancțiunile sunt mai mult decât ridicole. Revenind la notele de curs:

"Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie să existe:

a) o conduită ilicită; b) un rezultat vătămător al acestei conduite care poate fi exprimat de pildă, într-o daună materială sau în alt fel, prin vătămarea sănătăţii corporale; c) legătura cauzală între conduita ilicită si rezultatul produs; d) vinovăţie din partea subiectului actului ilicit; e) să nu existe împrejurări sau cauze care înlătută în principiu, răspunderea juridică.

a) Conduita ilicită este exprimată într-o acţiune sau inacţiune care contravine prevederilor normei juridice. De exemplu, cineva proferează injurii la adresa unei persoane, deci are o conduită ilicită exprimată printr-o acțiune;

Inacțiunea - nesăvârşirea unei acțiuni concrete de către o persoană - poate fi considerată drept ilicită numai atunci când această persoană avea obligația juridică să acționeze într-un anumit fel și ea nu a acționat, ca atare. Astfel, art. 315 din Codul nostru penal stabilește sancțiunea pentru infracțiunea de omisiune de ajutor a unei persoane a cărei viaţă, sănătate sau integritate corporală este în primejdie;

b) Rezultatul conduitei ilicite, care provoacă daune societăţii sau personal unui individ, aduce atingere valorilor apărate de drept. Acest rezultat permite să se aprecieze, în majoritatea cazurilor, pericolul social al faptei ilicite. Importanţa rezultatului pentru stabilirea răspunderii nu este aceeaşi în toate ramurile de drept. Astfel, în dreptul civil, răspunderea juridică survine numai atunci când s-a produs rezultatul ilicit - prejudiciul. în dreptul penal si administrativ, cu toate că, caracterul ilicit al unei conduite este strâns legat de rezultatul ei vătămător, legea stabileşte în anumite cazuri răspunderea juridică chiar dacă rezultatul vătămător nu s-a produs, dar s-a creat pericolul producerii lui. în dreptul penal, între astfel de fapte ilicite, fără rezultate concrete vătămătoare, face parte tentativa.

În toate cazurile în care pentru existenţa faptului ilicit este necesară si producerea unor consecințe ilicite, se impune examinarea legăturii între faptă si rezultatul ei; trebuie să fie stabilită existența sau inexistența unui raport de cauzalitate între faptă si rezultatul produs.

Problema legăturii cauzale între conduita ilicită si rezultatul produs este o problemă deosebit de complexă care cere o analiză profundă, atentă, obiectivă, ştiinţifică a fiecărui caz în parte. Există raport de cauzalitate între fapta ilicită, acţiune sau inacțiune, și rezultat, când acesta este generat, determinat de către fapta ilicită. Desigur că, în practică, există situaţii în care se manifestă o cauzalitate complexă, la producerea rezultatului concurând mai multe cauze, manifestându-se si diverse condiţii care influenţează favorabil sau defavorabil producerea rezultatului.

c) Vinovăția reprezintă o altă condiţie a răspunderii juridice ce desemnează latura subiectivă a încălcării dreptului. Orice acţiune sau inacţiune a omului se caracterizează nu numai prin anumite trăsături materiale, ci constituie totodată si o manifestare a voinţei si conştiinţei sale."

în prisma Legii privind Statutul funcționarilor publici vom constata că nu avem stabilite nici conduita ilicită nici rezultatul conduitei ilicite (setul de indicatori de performanță care trebuie satisfăcuți). Prin urmare nu se va putea stabili vinovăția guvernului indiferent de măsurile pe care acesta le va lua în detrimentul populației. Nu avem stipulate nici cine va plăti nici cat va plăti (în bani?, cu libertatea?). Lucru care duce la concluzia evidentă:

-25 mai 2010-